Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

joi, 6 octombrie 2022

Supă - cremă de dovleac

         Supă - cremă de toamnă! Culoare în farfurie! Leguma - vedetă este dovleacul!

            INGREDIENTE: 
  • 700 de grame de dovleac
  • 1 ceapă medie
  • 1 morcov mediu
  • 1 cartof mediu
  • 1 ardei roșu
  • 2-3 căței de usturoi
  • pătrunjel
  • 50 de grame de unt
  • pătrunjel
  • sare
  • piper

:   MOD DE PREPARARE          

        1.    Se curăță, se spală și se taie dovleacul.
        2.    Se pun cubulețele de dovleac într-o oală cu apă  și se lasă la fiert, la foc potrivit.
        3.    Între timp, curățați celelalte legume și le adăugați în oală , alături de dovleac, la fiert, dar la foc mic.
        4.    Legumele fierte se scot din oală . Ceapa , ardeiul roșu și cățeii de usturoi se pun deoparte (Le-am pus doar pentru gust !). Într-un bol, celelalte legume se pasează cu mixerul.
       5.    Piureul de dovleac se subțiază cu zeama în care au fiert toate legumele, până obțineți textura dorită. 
        6.   Supa obținută o punem în oală, adăugăm untul, și o lăsăm să mai fiarbă, până dă într-un clocot.
        7.   Se condimentează cu sare și piper.
        8.   Se orneză cu frunze de pătrunjel .

marți, 14 aprilie 2020

Chec în trei culori


INGREDIENTE

  • 5 ouă
  • 10 linguri de zahăr
  • 10 linguri de făină
  • 5 g praf de copt
  • 5 linguri de ulei
  • 5 linguri de lapte
  • 1 lingură de cacao


MOD DE PREPARARE

COMPOZIȚIA ALBĂ

  • Batem albușurile spumă cu 5 linguri de zahăr, apoi punem 5 linguri de făină și amestecăm.

COMPOZIȚIA GALBENĂ


  • Batem gălbenușurile cu 5 linguri de zahăr, apoi punem 5 linguri de lapte , 5 linguri de ulei , 5 linguri de făină (în care am pus praful de copt) și le amestecăm.

  • COMPOZIȚIA DE CACAO

    • Luăm 4 linguri din compoziția galbenă și 5 linguri din cea albă pe care le amestecăm  cu cacao.

    Într-o tavă, punem compoziția de cacao, apoi cea albă și ultima cea galbenă.

    joi, 9 aprilie 2020

    Prăjitură cu ananas

    Ananasul este o plantă tropicală, perenă, cu fruct comestibil.
    Fructul de ananas conţine vitaminele A, C, E şi K. De asemenea, conţine minerale, precum calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, seleniu şi zinc.

    PRĂJITURĂ CU ANANAS

    INGREDIENTE

    • 4 OUĂ
    • 220 g de ZAHĂR
    • 120 ml de ULEI
    • 100 g de SMÂNTÂNĂ sau IAURT
    • 400 g de FĂINĂ
    • 10 g de PRAF DE COPT
    • 1 pliculeţ de ZAHĂR VANILINAT
    • 200 - 300 g de CUBULEŢE DE ANANAS


    MOD DE PREPARARE

    Sursa- Youtube , vezi VIDEO Olesea Slavinski, Prăjitură cu ananas

    joi, 14 martie 2019

    Dovleac copt umplut cu fructe uscate și migdale

    Hmm ... miroase a dovleac copt ! Un desert îmbietor potrivit pentru orice sezon!
    DOVLEAC COPT UMPLUT CU FRUCTE USCATE ȘI MIGDALE

       Dovleacul :


    • reduce apariția diabetului, reglează glicemia;
    • ține colesterolul sub control și ajută în curele de slăbire;
    • menține sănătatea pielii, a unghiilor, a părului, a ochilor și a mucoaselor;
    • previne îmbătrânirea;
    • ameliorează simptomele premenstruale, echilibrează dereglările sistemului reproducător;
    • combate anemia;
    • îmbunătățește memoria;
    • previne cancerul și este adjuvant în tratamentul bolii;
    • stimulează activitatea rinichilor, previne apariția pietrelor la rinichi
    • previne apariția bolilor cardiovasculare;
    • menține sănătatea sistemului circulator și nervos;
    • combate insomniile, depresiile, anxietatea și migrenele;
    • întărește oasele;
    • combate retenția de lichide în organism;
    • întărește sistemul imunitar;
    • detoxifiază organismul;
    • combate constipația;
    • ajută la refacerea organismul după un efort fizic.

    duminică, 3 februarie 2019

    Prăjitură cu foi de napolitană și cremă de cacao

    Un desert ușor de pregătit, îndrăgit de toată familia !

    INGREDIENTE
    1 pachet de foi de napolitană
    1 litru de lapte
    200 de grame de unt
    6 - 7 linguri de zahăr
    4 - 5 linguri de cacao
    8 linguri de făină

    Laptele și untul se pun într-o cratiță, la foc mic. Odată topit untul, se adaugă zahărul, 4 - 5 linguri de cacao și făina (treptat). Se amestecă în continuu cu telul pentru a nu se forma cocoloașe.
    Lăsăm crema la răcit și cu ajutorul unei palete o întindem pe fiecare foaie.Apoi, o lăsăm câteva ore la rece, după care ne putem bucura de gustul plăcut al desertului.

    vineri, 11 ianuarie 2019

    Orez cu lapte și dulceață de coacăze



    De fiecare data când ninge, redevin copil, fetiţa cu ochi mari care priveste pe fereastră spectacolul impresionant al iernii, dansul fulgilor de nea ... 

    Ninge,ninge ...  liniștea sufletească se așterne peste tot! 

    Pe o astfel de vreme, să ne întoarcem în anii copilăriei, în bucătăria mamei sau a bunicii, cu o porție de orez cu lapte și dulceață de coacăze.

    Ingrediente necesare - orez, apă, lapte, zahăr, scorțișoară, dulceață de coacăze.
    Întotdeauna, orezul se spală bine pentru a înlătura excesul de amidon și impuritățile. Apoi, se pune la fiert în apă, la foc mic, amestecând des. În momentul în care a absorbit apa, se pun următoarele ingrediente-  laptele și zahărul. Odată absorbit laptele, desertul este gata !
    Înainte de servire, pudrez desertul cu scorțișoară sau îl garnisesc cu dulceață de coacăze. 
    Poftă bună!

    vineri, 16 noiembrie 2018

    Cafeaua la ibric

    Fiecare zi începe cu o cafea aromată şi aburindă ...
    O cafea aromată se prepară astfel: punem pe foc ( foc mic, la minimum) ibricul care conţine apă rece, cafea ( fin măcinată) şi zahăr. Ultimele ingrediente menţionate ( cafeaua şi zahărul) se pun de la început. Cafeaua trebuie să fiarbă încet şi mult. În felul acesta, se formează caimacul spumos, cafeniu închis.


    duminică, 4 noiembrie 2018

    Gutui coapte cu miere și scorțișoară


                                                 
    Toţi acei ce-ntreaga vară
    Au lucrat din zori în seară,
    Toamna au roade bogate
    Au şi fructe, şi bucate ,
    Mere,
    Pere,
    În panere.
    Prune
    Bune
    Şi alune,
    Şi gutui
    amărui,
    Cu puf galben
    Ca de pui.
    Şi tot felul de legume,
    De nu le mai ştii pe nume.
                                   (Toamna, Demostene Botez)


    Un desert aromat, ușor de făcut și extrem de gustos!
    Se curăță gutuile de puf, se spală și se taie în două. Cu un cuțit ascuțit se elimină sâmburii și miezul tare. Peste gutui se presară scorțișoară și în mijocul fiecărei bucăți se pune miere. Din când în când , gutuile se stropesc cu siropul obținut prin topirea mierii.
     Gutuile se introduc la cuptor pentru aproximativ 30 de minute. Poftă bună !


    duminică, 7 octombrie 2018

    Dovleacul, leguma - vedetă a toamnei


    Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză este o floare.   ( Albert Camus )
    Fructele și legumele portocalii ( papaya, portocalele, caisele, pepenele galben, dovleacul, morcovii etc. ) sunt ideale în acest sezon, deoarece au numeroase beneficii asupra sănătății. Dintre toate, se remarcă dovleacul, sărac în calorii, dar bogat în vitamine ( A, E, K si complexul vitaminic B), minerale ( zinc, magneziu, calciu, potasiu, fier, mangan, fosfor , cupru), proteine, carbohidrați și acizi grași esențiali.

    Astfel, dovleacul :

    • reduce apariția diabetului, reglează glicemia;
    • ține colesterolul sub control și ajută în curele de slăbire;
    • menține sănătatea pielii, a unghiilor, a părului, a ochilor și a mucoaselor;
    • previne îmbătrânirea;
    • ameliorează simptomele premenstruale, echilibrează dereglările sistemului reproducător;
    • combate anemia;
    • îmbunătățește memoria;
    • previne cancerul și este adjuvant în tratamentul bolii;
    • stimulează activitatea rinichilor, previne apariția pietrelor la rinichi
    • previne apariția bolilor cardiovasculare;
    • menține sănătatea sistemului circulator și nervos;
    • combate insomniile, depresiile, anxietatea și migrenele;
    • întărește oasele;
    • combate retenția de lichide în organism;
    • întărește sistemul imunitar;
    • detoxifiază organismul;
    • combate constipația;
    • ajută la refacerea organismul după un efort fizic.
    Dovleacul poate fi consumat copt, în supe - cremă sau în piureuri.